Curiosi si lacomi

Ne nastem curiosi. Si lacomi. Incercam speranta ca totul ni se cuvine. Si ii detestam pe cei care ne dau peste mana. Crestem privindu-i. Si admirand statutul unora. Ii adolatrizam, pana cand descoperim altii. Mai interesanti. Iar apoi pe noi.

Ii lasam sa ne impuna reguli si sa ne dirijeze in universul lor. 7 miliarde de pulalai, curiosi in continuare. Si lacomi. Al dracu’ de lacomi.

Si inveti din start cateva lucruri. Ca poti sa cumperi cu bani. Si sa-i cumperi, ceva mai tarziu. Ca lacrimile nu  iti vor satisface dorintele. Iar a intinde mana spre ce vrei, nu e mereu cea mai buna solutie. Ca universul e destul de violent si nimeni nu te va educa mai bine decat tine insuti.

Si o sa ti-o iei in freza. Din ce in ce mai des. Din ce in ce mai dureros. Si-o sa oscilezi intre responsabilitati si fericire. Si candva o sa pricepi ca fericirea e doar un cuvant inventat de ei. Precum toate restul. Si cu toate ca, curios fiind, vei incerca sa intelegi mai departe, e posibil sa nu reusesti.

Toti avem limite, nu-i asa? Toti avem intrebari fara raspuns si dorinte inca nerealizate. Incercam sa intram in cerculetele de langa noi, dar spiralele ne cam usuca de timp. Si cu cat poti vedea mai departe, cu atat te vei afunda mai mult. Cu cat vei putea gusta mai mult, cu atat te vei simti mai aproape. In esenta insa e vorba doar despre directie. Pentru ca faptul ca existi este suficient incat uraganul sa iti gaseasca magnetul. Si sa te prinda in lant.

La un moment dat nu mai depinde de tine. Si uitandu-te in urma vei intelege. Trecutul. Lantul. Si ar fi bine sa poti zambi, pentru ca adevarul e ca e tot ce ai.

Iar vitorul are sfarsit!