Titirezul.

Prima jucarie care m-a fascinat a fost titirezul. De fapt, daca ma gandesc mai bine, imi placea sa ma si transform in el. Ma invarteam in cerc, copil fiind. Mult. Pana ameteam. Si imi placea. Imi amintesc titirezul. Si realizez ca eram atat de mic, incat nici nu stiam sa vorbesc. Si l-am vazut. Invartindu-se, probabil rasucit de altcineva. Si am invatat repede cum sa il manevrez. Captivanta jucaria aia nenorocita.

Cred ca daca privesc inapoi, imi pot vedea toata viata precum un nenorocit de titirez. Unul care mi-a impartit cu darnicie timpul multor amintiri ce l-au consumat. Amintiri si oameni. Oameni si povesti. Povesti urate, povesti frumoase, oribilitati si nectaruri. De piersici. Si alte arome. Exact. M-am invartit titirez fierbinte prin lumea voastra rece. Printre gume, printre palme, printre oameni si multe, multe arome.

 

Din centrul scenei mele v-am privit mereu, mereu si v-am impartit in cete, precum eminescu. M-am contopit cu voi, am alergat zburdand din ceata-n ceata, m-am jucat cu voi, iar voi,  la randu-l vostru, v-ati jucat cu mine. Indiferent ca v-am futut sau mi-a placut, mi-a displacut sau ati incercat sa ma futeti, concluzia e aceeasi. Mi-ati supt timpul… Si titirezul.

P.S. Nu nenorocito, tu mi-ai supt doar timpul!